Înalta Curte admite recursul nostru şi trimite spre rejudecare cauza privind obligarea Ministerului Sănătății la organizarea concursului național pentru managerii generali ai serviciilor de ambulanță
Societatea noastră a reprezentat un client într-o acţiune având ca obiect, printre altele, obligarea Ministerului Sănătăţii la aprobarea componenţei nominale a comisiei de concurs, demararea şi organizarea concursului național de ocupare a funcție de manager general în cadrul serviciilor de ambulanță judeţene, conform Normei nr. 9/2021 de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
În cuprinsul acţiunii am susţinut că în temeiul art. 118 din Legea nr. 95/2006 și al Normei nr. 9/2021, ministrul sănătății are obligația legală de a constitui comisia centrală și de a organiza concursul național pentru ocuparea funcției de manager general al serviciilor de ambulanță. Concursul trebuie organizat anterior expirării contractelor de management, legea permițând doar în mod excepțional prelungirea acestora sau numirea unor interimari, pentru situații punctuale precum demisia sau decesul titularului.
Neemiterea ordinului de constituire a comisiei de concurs a condus la încetarea tuturor contractelor de management și la numirea generalizată a managerilor interimari, situație care nu are caracter excepțional, ci rezultă din inacțiunea autorității centrale. Această practică contravine literei și spiritului legii, transformând interimatul dintr-o soluție temporară într-o regulă generală, cu efecte de instabilitate și posibilitate de înlocuire arbitrară a conducerii serviciilor de ambulanță.
În acest context, am solicitat obligarea Ministerului Sănătății la demararea și organizarea concursului național pentru ocuparea funcției de manager general al serviciilor de ambulanță, inclusiv la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, în vederea restabilirii legalității și a unui cadru managerial stabil.
În primă instanţă, Curtea de Apel Cluj, a dispus respingerea acţiunii, însă în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în parte recursul formulat şi a trimis spre rejudecare cauza, în ceea ce priveşte solicitarea de obligare a Ministerului Sănătăţii la aprobarea componentei nominale a comisiei de concurs, demararea şi organizarea concursului naţional de ocupare a funcţiei de manager general, în cadrul serviciilor de ambulanţă.
Clientul nostru a fost asistat de dna av. Oana Dumitrescu Lup, avocat asociat în cadrul echipei Highline LHB Law Firm.

