Răspunderea patrimonială a salariatului pentru prejudiciul produs angajatorului. Soluție definitivă
Prin Sentința civilă nr. 1660/2026, Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de societatea angajatoare și a obligat fostul salariat la repararea integrală a prejudiciului, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare și a cheltuielilor de judecată.
Situația de fapt
Litigiul a avut la bază activitatea unui conducător auto care, în timpul efectuării unui transport internațional, nu a respectat măsurile de securitate prevăzute de legislația aplicabilă transporturilor către Regatul Unit.
În urma unui control efectuat la frontiera din Calais, autoritățile britanice au constatat nerespectarea cerințelor impuse de legislația privind securizarea vehiculului și au aplicat angajatorului o sancțiune în cuantum de 1.500 GBP.
Societatea a achitat sancțiunea și a solicitat ulterior recuperarea prejudiciului de la fostul salariat.
Instanța a reținut că obligația respectării măsurilor de siguranță constituia o atribuție de serviciu a conducătorului auto și că nerespectarea acesteia a determinat în mod direct aplicarea sancțiunii suportate de angajator.
Condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului
Potrivit art. 254 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În cauza soluționată, Tribunalul Alba a analizat în mod expres existența:
prejudiciului produs angajatorului;
calității de salariat a persoanei care a produs prejudiciul;
unei fapte ilicite săvârșite în legătură cu munca;
vinovăției salariatului;
legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Instanța a constatat că toate aceste condiții erau îndeplinite, reținând că vinovăția fostului salariat rezultă din neglijența manifestată prin nerespectarea măsurilor de securitate care îi reveneau în exercitarea atribuțiilor sale.
Repararea integrală a prejudiciului
Tribunalul Alba a obligat fostul salariat la plata sumei de 7.166,74 lei, reprezentând contravaloarea efectivă a amenzii de 1.500 GBP achitate de angajator.
În plus, instanța a acordat dobânda legală penalizatoare începând cu data la care societatea a suportat efectiv prejudiciul și până la plata integrală a debitului, aplicând principiul reparării integrale a prejudiciului.
Totodată, pârâtul a fost obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocațial și costurile de traducere.
Importanța practică a soluției
Hotărârea confirmă faptul că existența raportului de muncă nu exclude răspunderea personală a salariatului atunci când, prin încălcarea culpabilă a obligațiilor profesionale, acesta produce angajatorului un prejudiciu material direct.
Soluția este relevantă în special pentru societățile care desfășoară activități de transport internațional, unde nerespectarea de către conducătorii auto a obligațiilor impuse de legislația statelor tranzitate poate genera sancțiuni semnificative direct în patrimoniul angajatorului.
Pentru angajator, documentarea corespunzătoare a atribuțiilor salariatului, a instruirii acestuia, a prejudiciului efectiv suportat și a raportului de cauzalitate dintre conduita angajatului și pagubă reprezintă elemente esențiale pentru recuperarea prejudiciului pe cale judiciară.
Soluţia este definitivă.
Dna avocat Oana Dumitrescu Lup a asigurat reprezentarea juridică a societății angajatoare pe parcursul litigiului.

